Relieful

   
 


 

 

Despre ...

Asezare geografica

Istorie

Evolutie paleogeografica

Relieful

Tectonica

Resurse naturale

Clima

Apele

Vegetatia

Fauna

Transporturi

Institutii de invatamant

Sanatate

Religie

Administratia

Monumente istorice

Declaratii de avere 2009

Declarații de interese 2009

imagini

 


     
 

Podişul Moldovei este unitatea geomorfologică în care a evoluat şi s-a definitivat actualul relief al comunei Păstrăveni.
Altitudinea medie pentru întreg teritopriul este de 290 m; ea diferă însă de la un sector la altul ridicându-se la 350 m în vestul teritoriului comunei şi 270 m în jumătate estică. Treptele principale care se impun în morfologic au valori de 400 - 430 m în partea de VSV 325 -400 m în VNV şi de 255 - 270 m în partea estică. Cotele cele mai mari sunt în vestul comunei în dealul Rădeanu, 430 m, iar altitudinile cele mai mici se întâlnesc în lungul vaii Moldovei 255 m.
Diferenţa altitudinală de 30-70 m dintre văi şi podurile intrefluviale atestă un grad mediu de adâncime a fragmentării reliefului, prin comparaţie cu unitatea majoră în care se găseşte. Valorile extreme faţă de aceste medii indică tinereţea eroziunii fluviale (pe cursul superior al pârâului Rădeanca precum şi pe unii afluenţi ai acestuia).
Stadiul evoluat al văii principale confirmă dimensional diferenţele de vârstă dintre diferite văi ce traversează teritoriul comunei valoarea a fragmentării orizontale concretizată în lăţimea redusă a interfluviilor din jumătatea vestice nu se datoreşte nu numai reţelei hidrografice dense, ci şi modelării specifice a versanţilor de către agenţi. Această retragere a dus la apariţia unei câmpii de acumulare marină fără accidente importante de relief, cu structură şi suprafaţă uşor înclinată NNV-SSE.
Exondarea a fost urmată de o perioadă îndelungată de manifestare a factorilor denudaţionali favorizată atât de condiţiile climatice variate din acest interval de timp, cât şi de prezenţa unor roci sedimentare moi uşor de modelat. Activitatea apelor curgătoare, intensificată mult în urma mişcărilor de înălţare de la sfârşitul pliocenului şi din cuaternar, s-a împletit strâns cu procesele de modelare a versanţilor şi a interfluviilor, astfel că s-a ajuns la distrugerea vechilor câmpii de acumulare marină şi înlocuirea lor cu un relief derivat, în cuprinsul căruia se pun în evidenţă particularităţile litologice şi structurale ale substratului geologic.

Aspecte morfografice si morfometrice
Înfăţişarea de ansamblu a reliefului si dimensiunile sale reflectă modul şi proporţia în care condiţiile speciale oferite de substratul geologic al teritoriului comunei au fost preluate de factorii modelatori externi. Două treimi din teritoriul comunei este dominat de interfluvii, cu aspect colinar, separate de văi largi sculptate în cuvertura sedimentară monoclinală. Suprafaţa generală a reliefului, ca şi fiecare interfluviu în parte coboară domol spre SSE, în acelaşi sens cu orientarea văilor mai denudaţionali. În funcţie de vechimea văilor şi de tipul şi diversitatea proceselor care îi afectează, versanţii se grupează în categorii diferite atât ca lungime cât şi ca profil şi grad de înclinare. Cei mai lungi sunt cei cu evoluţie îndelungată, în cadrul cărora, sensul modelării externe a concordat cu caracteristicile substratului geologic. Este tipic în acest sens versantul conform al Moldovei, de 4-5 km versanţii afluenţilor principali au însă lungimi mai reduse (1-2 km).
Profilul de ansamblu al versanţilor este mixt, îmbinându-se tronsoane convexe (în partea superioară a versanţilor afectate de ablaţie şi eroziune lineară incipientă, de exemplu versantul situat în partea de nord a satului Rădeni), în sectoarele de frunte rotunjită ale teraselor (cazul frunţii terasei de 10 - 15 m şi 15-20 m), rectilinie (pe cea mai mare parte a versanţilor amintiţi) şi concave (în sectoarele de cornişă ale versantului afectat de alunecări de teren din sudul satului Rădeni, în zonele ulucelor longitudinale, pe aliniamentele de padine de pe acelaşi versant).
Pe fondul acestor îmbinări de tronsoane cu profile şi lungimi diferite terenurile comportă înclinări foarte variate, care oscilează între 3-5 si 10 grade în sectoarele convexe şi între 10- 15-20 grade pe versanţii puternic afectaţi de alunecări de teren, aceşti din urmă versanţi prezintă înclinări mai mari de 20 grade, în sectoarele de cornişă sau pe fruntea treptelor de alunecare. Toate aceste valori diferenţiază net versanţii de suprafeţele interfluviale înclinate cu 3-5 grade   zonele marginale şi cu 1-3 grade sau mai puţin la partea superioară a acestora.
Aceeaşi situaţie este caracteristică şi podurilor de terase şi şesurilor cu care vin în contact în majoritate slab sau foarte slab înclinate (sub un grad). Întregul dispozitiv morfologic se desfăşoară sub forma unui ansamblu de trepte altitudinale, înglobând pe nivelul cel mai coborât şesurile, iar pe cel mai înalt interfluviilc sculpturtale.
 
Tipuri genetice, forme si elemente de forme de relief 
Atât alcătuirea cât şi structura geologică se repercutează asupra morfogenezei, în majoritatea sa relieful fiind format prin sculptură şi acumulare fluvială, sau prin procese denudaţionale.
 
Relieful fluvial
Reţeaua hidrografică a constituit primul şi cel mai important factor care şi-a început activitatea odată cu exondarea cîmpiei de acumulare marină din basarabianul inferior. Iniţial ea a avut un caracter consecvent şi s-a dezvoltat continuu spre amonte, cât şi spre aval. Confirmarea acestei evoluţii este dată de existenţa în lungul marginii vestice a comunei a unor importante acumulări premontane. Modul de organizare a reţelei hidrografice în condiţiile câmpiei de acumulare marină în plină dezvoltare şi mai ales ansamblul teraselor fluviale ce însoţesc valea Moldovei, pledează pentru o reţea hidrografică iniţială, care s-a format pe cele dintâi suprafeţe exondate continuând sa se adâncească şi să se prelungească treptat spre sud odată cu retragerea liniei ţărmului. Aspectul de astăzi al văilor, mai ales al celor subsecvente (pârâul Rădeanca) şi a celor secundare, a rezultat în urma a numeroase modificări pe care ele   le-au suferit de-a lungul timpului. Reţeaua hidrografică îşi exercită acţiunea modelatoare în două direcţii: sculptarea canalelor de albie minoră şi acumulare a materialului erodat cu formarea diferitelor trepte (terase), mai înalte sau mai joase, în funcţie de vârsta lor.
 
Relieful sculptural
Din acest subtip de modelare fac parte canalele de albie unora ale Moldovei şi ale afluenţilor acesteia: Topoliţa şi Rădeanca. Canalul de albie minoră al Moldovei are aspect variat, sectoarele puternic meandrate, alternează cu sectoare mai puţin meandrate şi chiar rectilinii.
O altă caracteristică a albiei minore a Moldovei o constituie şi gradul mare de despletire, cuprinzând în interiorul buclelor bancuri de aluviuni, ostroave mari şi mobile constituite din prundişuri. Meandrarea puternică are influenţă hotărâtoare în aspectul malurilor.
Se întâlnesc maluri concave, cu înălţimi de 2-3 m, cărora le este specifică erodarea continuă în bază de către firul ape, ceea ce antrenează surparea, opuse acestora sunt malurile convexe în care predomină procesele de acumulare ce dau renii de nisip cu diferenţieri de calibru, de la nisipul cu bobul fin din apropierea apei la nisipul cu bobul din ce în ce mai mare cu cât ne depărtăm de aceasta.
În prezent aspectul natural al canalului de albie minora al râului Moldova pe raza comunei Păstrăveni este mult modificat prin acţiuni antropice. Pe malul stâng al râului se află o mare balastieră cu staţie de incărcare a pietrişului.
Astfel, prin lucrări de exploatare a pietrişului din albia majoră şi chiar minoră, aceasta din urmă suferă modificări de la o zi la alta. Canalul de albie minoră al râului Topoliţa este în mare, asemănător cu cel al Moldovei. Pe lungimea sa de 5,5 km cât are pe teritoriul comunei şi în cadrul albiei minore a pârâului Topoliţa întâlnim alternanţe de sectoare puternic meandrate (cum este sectorul de la confluenţa cu Moldova) şi sectoare slab meandrate.
De remarcat lipsa bancurilor de aluviuni şi a ostroavelor din prundişuri, aceasta datorită volumului mult mai redus de apă pe care îl are acest râu. CanaluI de albie minoră al Topoliţei s-ar putea divide în două sectoare: primul de la intrarea pe teritoriul comunei şi până la ieşirea din satul Pastrăveni, cu alternanţe de maluri concave, cu înălţimi de 3-5 m, unde surpările materialului loessoid din maluri sunt active şi sectoare cu maluri convexe specifice cursului Moldovei. Al doilea sector are un aspect mult mai monoton, aici albia mult mai adâncită, având un aspect simetric.
Influenţele autropice sunt mult mai reduse. Există şi în lungul albiei majore a Topolitei exploatări de pietriş, dar acestea sunt de importanţă locală şi nu produc modificări ale acesteia. Canalul de albie minoră al pârâului Rădeanca este net diferit de celelalte două. Pe cursul sau superior canalul de albie minoră este aproape rectiliniu, la ieşirea din zona mai înaltă, datorită atenuării pantei pârâul începe să se meandreze din ce în ce mai puternic atingând coeficientul maxim de meandrare în zona numită "Capul Dealului", unde meandrele sunt încătuşate. Amploarea meandrării se reduce spre confluenţa cu Topoliţa concomitent adâncindu-se canalul de albie minoră aşa că la intrarea în Păstrăveni el se găseşte cu aproximativ 10 m sub nivelul suprafeţei topografice înconjurătoare şi cu 110 m sub nivelul interfluviilor.
 
Relieful de acumulare fluviatila
Acumularea fluviatilă se materializează prin luncile Moldovei Topoliţei şi Rădencei, cu dezvoltare spaţială diferită, şi terasele Moldovei. Luncile celor trei râuri reprezintă cel mai tânăr relief fluviatil de vârstă holocenă. Ele constituie şi cele mai joase trepte de relief , relativ plane în mare parte inundabile cu pante longitudinale de 1 - 2 m. pe km. Formarea depozitelor din cadrul luncilor se datorează ritmicităţii sezoniere şi multianuale a proceselor morfodinamice care au loc pe fondul periodicităţii climatice postglaciare. Cele mai importante acumulări au avut în holocenul mediu, când datorită climatului cald şi umed râurile dispuneau de o mare capacitate de eroziune, transport şi depunere. 
 
Lunca Moldovei 
Pe raza comunei Păstrăveni este bine dezvoltată, cu lăţimi ce ocilează între 0,5-1 km, lăţimea maximă fiind atinsă în sudul comunei. Ea are un aspect terasat, prezentând două trepte sculptate în acelaşi complex aluvionar, ale căror altitudini oscilează între între 1-3 m şi 3-5 m. In cuprinsul luncii se schiţează meandre şi braţe părăsite, vechi popine care se ridică cu 0,5-1 m peste nivelul general al acestora, microforme de tasare şi sectoare cu exces de umiditate. Altitudinea absolută a luncii este de 255-265 m, fiind cea mai joasă forma de relief a comunei. Intre depozitele de luncă predomină autoritar cele aluviale aduse de Moldova şi afluenţii săi din amonte, întregul complex de sedimente alohtone cu o grosime de aproximativ 5-10 m, repauzează pe rocile autohtone din baza luncii, reprezentate prin complexele litologice ale bassarabianului. Textura depozitelor aluvionare este predominant lut-nisipoasă şi lutoasa, cu menţiunea că această textură relativ fina, tinde sa devină tot mai grosieră spre baza acumulativului şi spre canalul de albie minoră.
 
Lunca Topoliţei 
Este mult mai puţin dezvoltată, atinge valori până la lOOm în intervalul altitudinal de 250 m în sudul comunei si 270 m în nordul acesteia. Sub aspect litologic aluviunile aduse de Topoliţa, au textură şi depunere asemănătoare cu cele ale Moldovei dar de grosime mai mică.
Morfologia este mult modificată în comparaţie cu cea a Moldovei, lipsesc popinele, apar în schimb mici sectoare de cursuri părăsite şi microforme de tasare (coşcove). Lunca pârâului Rădeanca, mult diminuată în raport cu lunca Moldovei şi a Topoliţei, are o lăţime medie de 30-50m. În alcătuirea litologică domină depozitele aduse de Rădeanca şi afluienţii de pe dreapta ei, acestora li se adaugă marginal, materiale de pe versanţi. În ce priveşte textura aluviunilor, aceasta este lutoasă şi lut-argiloasă. Nu se pun în evidenţă pietrişuri din cauza puterii reduse de transport a pârâului Rădeanca, acesta neputând transporta decât material lin în suspensie. Alte forme de relief rezultate în urma acţiunii apelor curgătoare sunt terasele fluviatile.
Ele constituie una dintre cele mai dezvoltate categorii geomorfologice de pe teritoriul studiat, formate datorită adâncirii ritmice a albiilor, întreruptă de perioade favorabile acumulării. Din desfăşurarea teraselor care manifestă un evident paralelism, se poate deduce că aproape toate unităţile de relief din România au suferit în cuaternar, o înălţare în masă, excepţie făcând doar marile zone de subsidentă. Pe fondul general al acestor înălţări s-au produs oscilaţii climatice, a căror amploare creşte mult în pleistocenul superior. Vârsta teraselor este în general cuaternară. La stabilirea ei s-au folosit doar date paleontologice, sporopolenice, structurale (succesiuni de loessuri şi soluri fosile, formaţiuni periglaciare) , etc, diferenţierea solurilor actuale în funcţie de terasă. 
Terasele constituie terenuri de cea mai bună calitate pentru multiple utilizări. Ele au o fragmentare redusă, au soluri fertile, bine dezvoltate, favorabile culturilor agricole, sunt stabile şi bine drenate, preferate pentru amplasarea şi dezvoltarea aşezărilor omeneşti şi a căilor de comunicaţii. Ele oferă şi unele materialele construcţie de interes local (prundişuri, nisipuri, luturi) conţin straturi acvifere relativ bogate ce pot fi folosite în alimentarea cu apă a localităţilor.

Relieful fluvio-denudational
 
Cu toate că factorii geologici au imprimat reliefului o serie de caracteristici importante, rolul morfogenetic principal îl au factorii externi, reprezentaţi prin reţeaua hidrografică şi totalitatea proceselor de versant. Aceştia ajutaţi în mod substanţial de condiţiile climatice şi de existenţa complexului de roci sedimentare moi, au contribuit la formarea interfluviilor lipsite de existenţa unor orizonturi dure, care să le protejeze sau de prezenţa unor cuverturi aluviale şi coluviale, precum şi toţi versanţii ale căror pante depăşesc 3-4 grade şi sunt modelate de spălări, organisme torenţiale sau deplasări de teren. Interfluviile sculpturale se prezintă sub formă de coline cu contururi domoale, uşor bombate sau slab înclinate conform cu structura. Partea superioară a acestora, cu înclinări de 1-3-5 grade, constituie de obicei terenuri lipsite de procese geomorfologice, doar în sectoarele din preajma versanţilor cu înclinare mai mare se produc spălări slabe. Evoluţia culmilor şi podurilor interfluviale se datoreşte unor procese slabe de alterare, dezagregare şi ablaţie, în comparaţie cu suprafeţele mult mai înclinate ale versanţilor unde se întâlneşte o gamă largă de procese distructive cu intensităţi diferite.
De aceea, coborârea suprafeţei generale a reliefului se face lent, existând posibilitatea conservării naturale a solurilor şi chiar a formării unei cuverturi subţiri, până la 3-4 m, de luturi loesoidc eluviale.
Relieful denudational este constituind in asociaţii de forme de cultură specifică (cornişe de desprindere ale alunecărilor de teren, trepte de alunecare, mici organisme torenţiale, acumulări sub formă de monticuli de alunecare şi mai ales glacisuri coluviale şi proluviale). Glacisurile au luat naştere prin procese de retragere a abrupturilor şi versanţilor şi prin procese de eroziune de suprafaţă sau prin aport local al şiroirii difuze coborâte de pe versant. Se caracterizează printr-o înclinare slabă şi o relativa stabilitate, nefiind afectate de procese geomorfologice actuale intense.
Acestea se întâlnesc mai ales de o parte şi de alta a pârâului Rădeanca. Un altul se întâlneşte pe dreapta Moldovei, glacis ce parazitează baza şi fruntea terasei de 15-20m
 
Relieful structural
Modul de dispunere a stratelor la care se adaugă subordonat densitatea, grosimea şi permeabilitatea lor diferită conduce la degajarea unor tipuri de forme cunoscute sub numele de relief structural. Deşi specificul alcătuirii geologice a formelor înalte din vestul comunei este dat de prezenţa depozitelor fluvio-deltaice ele au o structură monoclinală asemănătoare podişului, prezentând culmi asimetrice, abrupturi cucstiforme şi văi subsecvente. Culmile asimetrice se dezvoltă în afara teritoriului comunei (la sud de abruptul custiform din dealul Rădeanu şi dealul Arşiţa).
Dezvoltarea reţelei hidrografice, prefacerile suferite de-a lungul timpului în urma extinderii şi adâncirii sale, au contribuit la apariţia unor tronsoane de vale subsecventă caracterizată printr-o pronunţată asimetrie a profilului transversal şi însoţite de abrupturi cuestiforme. Ele sunt prezente în restul comunei, tipică este în acest sens valea pârâului Rădeanca. Pe anumite sectoare ea retează perpendicular stratele geologice, fapt ce duce la apariţia pe dreapta ei a unui abrupt cu pantă contrară înclinării stratelor geologice. Acest abrupt, are o înclinare de până la 20 grade şi este afectat de o serie de procese de versant, care contribuie la accentuarea pantei. În literatura de specialitate această formă de relief structural mai este întâlnit şi sub denumirea de pseudocuestă.
 
Relieful antropic
 
Urme ale acţiunii omului, asupra reliefului se găsesc pe o mare parte a comunei, dar înt-o măsură variată, depinzând pe de o parte de cauze naturale: climă, relief, bogăţii ale solului şi pe de altă parte, de cauze social-economice. Unele dintre aceste urme sunt vechi, din negura vremurilor, pe când altele se înfăptuiesc chiar sub ochii noştri.
Unele schimbări de pe suprafaţa topografică a comunei au fost făcute în mod deliberat, urmărind modificarea înfăţişării naturale a scoarţei terestre spre a corespunde anumitor nevoi ale omului. Alte schimbări au apărut ca efecte secundare ale unor acţiuni făcute cu alt scop decât acela de a aduce schimbări suprafeţei terestre. 
După înfăţişarea reliefului atropic se pot deosebi forme de acumulare şi forme de îndepărtare a materialului de la suprafaţa terenului formând depresiuni. Relieful de acumulare autropică cuprinde:
a) Rambleele pe teritoriul comunei au dimensiuni reduse, realizarea lor s-a impus în lunca râului Topoliţa pentru a feri de inundaţii drumul comunal ce leagă satul Lunca Moldovei de centrul de comună Păstrăveni. În prezent acesta are lungimea de aproape 50 m şi o înălţime în jur de un metru deasupra suprafeţei topografice înconjurătoare.
b) Digurile, aceste forme sunt constituite de om îndeosebi în lunci fie spre a canaliza apa pe anumite direcţii fie pentru a opri revărsările la viituri mari. În Lunca Moldovei digurile au urmărit schimbarea cursului râului în vederea efectuării lucrărilor la conducta de apă ce alimentează oraşul Iaşi de la Timişeşti sau în vederea exploatării pietrişurilor în carieră, în Lunca Topoliţei digurile au vizat protejarea malului drept împotriva viiturilor sau canalizarea unei mici părţi din apa râului spre vechile mori.

Relieful autropic depresionar 
Cele mai răspândite forme sînt gropile rezultate în urma producerii cărămizilor (în urma cu 10 - 15 ani), a chirpicilor şi ca urmare a exploatării pietrişului mai ales din Lunca Moldovei. În unele gropi mici mai vechi fără apă a început un proces de solificare şi s-au format pajişti, în timp ce altele sunt folosite doar ca gropi de gunoi sau au rămas terenuri neproductive. O mare răspândire o au pe teritoriul comunei şi gropile rezultate din exploatarea lutului pentru construcţii din aşa numitele "Lutării".
Alte forme datează din timpul celui de-al doilea război mondial şi sunt reprezentate prin tranşee, adăposturi pentru tunuri sau cazemate. Acestea sunt înţelenite acum, dar forma lor vorbeşte de la sine. Asemenea forme se întâlnesc mai ales în estul satului Lunca Moldovei unde mai apar şi o serie de mici depresiuni cu diametru de 2-3 m şi adâncimea de un metru, a căror origine, localnicii o pun pe seama exploziilor bombelor şi obuzelor.
Alte forme se întâlnesc pe partea mai înaltă a luncii Moldovei şi Topoliţei şi sunt reprezentate prin vechi canale părăsite şi înţelenite prin care localnicii aduceau apa necesară udării grădinilor de zarzavat din luncile celor două râuri.

Procese geomorfologice actuale
 
Printre factorii care condiţionează timpul, amploarea, ritmul   şi intensitatea proceselor modelatoare se regăsesc următorii: relieful, litologia, structura şi unele elemente climatice, vegetaţia, activitatea socio-economică.
Relieful constituie un factor potenţial care prin pantă, densitatea fragmentării, lungimea şi expoziţia versanţilor, aduce diferenţieri locale. Sub acest aspect, condiţii propice dezvoltării proceselor de versant cu intensitate mare se întâlnesc în vestul comunei (în sud şi sud-vestul satului Rădeni). Aceleaşi diferenţieri locale sunt introduse şi de varietatea litologică şi structură ce reprezintă un al doilea factor potenţial favorabil accelerării proceselor de versant. Vestul şi sud-vestul teritoriului, alcătuit predominant din depozite fluvio-deltaice puţin cimentate este mai intens afectat de eroziune sau de alte procese morfologice active.
Clima constituie prin unele dintre elementele sale (ploi, zăpadă, vănt, temperatură), principalul factor declanşator al diferitelor tipuri de procese morfogenetice. Aceleaşi elemente, prin comportamnetul lor, impun ritmul (intemitent, sezonier, accidental sau continuu) şi chiar intensitatea proceselor. Ploile de lungă durată din timpul toamnei şi primăverii supraumectează solul şi roca, modifică nivelul pânzelor freatice, acţionând, astfel direct şi asupra stabilităţii terenului. Ele au un rol important în declanşarea alunecărilor de teren, acolo unde şi ceilalţi factori potenţiali sunt favorabili (vestul teritoriului).
Ploile torenţiale, deosebit de frecvente vara (când altenează cu perioade de secetă), formând pânze de scurgere pe pante, şuroaie torenţiale sau creşteri bruşte de nivel, sunt cele care determină declanşarea şi durata eroziunii areolare şi a celei fluvio-torenţiale. Asemenea procese se produc cu precădere în vestul şi sud-vestul teritoriului precum şi în unele sectoare ale frunţilor de terasă din restul teritoriului.
Vegetaţia şi activitatea economică a omului constituie factorii   potenţiali care au modificat în decursul timpului starea de echilibru temporar a diferitelor categorii de teren. Este cunoscut rolul vegetaţiei de ecran protector asupra solului, prin limitarea cantităţii de apă scurse pe versant, reducerea forţei de izbire a picăturilor de ploaie, diminuarea eroziunii arcolare si lineare. Pe lângă modificările pe care le aduce relieful prin acţiuni directe, la suprafaţă sau în adîncime, omul influenţeză şi indirect înfăţişarea reliefului, dezlănţuind unele procese naturale la care uneori nu se gândeşte.
Astfel, în urma defrişărilor pe suprafeţe întinse, pe versanţii din vestul comunei a început o activitate pastorală. Păşunatul intensiv de pe versanţii sculptaţi în nisipuri şi pietrişuri sau marne, argile şi gresii, a dus în cele din urmă la îndepărtarea solului de pe unele areale şi chiar la formarea unor organisme torenţiale. Valorile moderate ale fragmentării şi înclinării reliefului fac ca pe teritoriul comunei procese geomorfologice actuale intense să se desfăşoare pe areale restrânse.
În funcţie de amploarea acestor procese, versanţii de pe teritoriul indicat pot fi împărţiţi în: versanţi afectaţi de procese geomorfologice actuale slabe între care domină pluviodenudarea şi ablaţia (eroziunea în suprafaţa), de intensitate slabă. Cele două procese deşi în aparenţă sunt minore, devin agresive în timpul ploilor torenţiale din perioada 1 mai - 15 august, acesta este considerat sezonul critic de eroziuner. Deşi practic ablaţia nu generează un microrelief specific şi nu este sesizabilă decât pe suprafeţele cu înclinare mare lipsiţi de vegetaţie naturală, reprezintă procesul denudational cel mai răspândit de pe teritoriul comunei, în general, pe suprafeţele cultivate cu înclinări sub 3 grade (suprafeţele interfluviale podul teraselor) ce se caracterizează prin eroziune în suprafaţă neapreciabilă. Cele cu înclinări de 3-5 grade (podul cuestei ce se dezvoltă la nord de teritoriul comunei şi microversanţii coluviali sunt afectate de spălări slabe.
A doua categorie de versanţi o constituie cei afectaţi de procese geomorfologice moderate ca intensitate. În general aceştia au înclinări de 5-10 grade, sunt defrişaţi, desţeleniţi sau utilizaţi ca imaş ori teren arabil. Pe aceştia eroziunea în suprafaţă are valori mai mari   şi îşi face apariţia eroziunea torenţială, care dă naştere la o familie specifică de forme de relief (şănţuleţe, rigole, ravene) într-un stadiu incipient de formare.
Evoluţia formelor rezultate în urma scurgerilor cu caracter torenţial se face în funcţie de condiţiile locale specifice fiecărui sector de versant. Pe terenurile cultivate ele au o frecvenţă redusă şi se întâlnesc în unele sectoare ale frunţii teraselor de 10-15 m şi 15-20 m. Pe versanţii înţeleniţi din zonă (Capul Dealului) apar de obicei, forme simple şi ramificate cu profil transversal îngust. Legate direct de procesele de eroziune areulara şi lineară de pe versanţi sunt acumulările coluviale şi poluviale care contribuie la supraînălţarca şesului Rădencei ,depunerile la baza dealului Rădeanu, cele de pe podul unor terase şi de pe alte suprafeţe înclinate.
A treia categorie de versanţi o constituie versanţii afectaţi de procese geomortologice actuale puternice. Singura zonă de pe teritoriul comunei unde se întâlneşte această situaţie o constituie dealul Rădeanu. Aici în condiţiile unui substrat nisipos cu intercalaţii de marne şi gresii şi a unor înclinări de 15 - 20 grade procesele geomorfologice actuale au o mare dezvoltare. Pe lângă ravene care au o frecvenţă mai mare, apar unele organisme torenţiale, alunecări de teren şi chiar curgeri noroioase. Manifestarea acestor procese capătă o amploare deosebită în anii cu precipitaţii abundente, începând de la partea superioară, unde întâlnim cornişe de desprindere de forme şi dimensiuni diferite (unele lineare, altele semicirculare sau în zigzag, înălţimea acestora oscilând între 2-5 m.
În ceea ce priveşte alunecările de teren, este greu de făcut o clasificare a acestora deoarece aceeaşi alunecare poate fi încadrată în mai multe grupuri sau tipuri în funcţie de structura depozitelor pe care le afectează, grosimea deluviului şi formă. Fragmentarea deluviului de alunecare este mixt, de la cele în trepte la cele în valuri şi lenticularce. Acestea afectează deluviul şi uneori roca pe grosimi mici. Ele se declanşează, de obicei primăvara, îndeosebi când perioada dezgheţului coincide cu cea a ploilor. Uneori, între valurile de alunecare, apa stagnează la suprafaţă, întreţinând ochiuri de vegetaţie hidrofilă.

 
 

 

 
This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free