Comuna Păstrăveni jud. Neamț

Apele din litosfera de provenienţă endogenă sau exogenă care circulă sau stagnează în porii sau fisurile rocilor constituie apele subterane, deosebindu-se de cele de suprafaţă prin dinamică, propietăţi fizice, chimice, biologice etc. În raport cu posibilităţile naturale de drenare şi de legătură a lor cu apele de suprafaţă, apele subterane sunt sub presiune sau libere. Studiul efectuat vizează îndeosebi apele subterane libere iar dintre acestea interesează apele freatice.

Apele freatice se acumulează în primul orizont de materiale permeabile. Ele se alimentează, pe toată întinderea lor din precipitaţii, apoi lateral din unităţile hidrogrologice superioare, iar local din revărsarea râurilor. Regimul lor este influenţat, într-o mare măsură de variaţia în timp şi spaţiu a elementelor climatice. Stratele acvifere freatice constituie principala sursa de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei şi în acelaşi timp unul dintre factorii de bază în declanşarea şi dezvoltarea unor procese geomorfologice actuale.

Şesurile sunt unităţi morfologice alcătuite în partea inferioară din materiale grosiere (pietrişuri bolovănişuri şi nisipuri grosiere), care reprezintă stratul acvifer principal iar la partea superioară din materiale mai fine. În aceste aluviuni, apele freatice sunt bogate, ele fiind alimentate de râul principal şi de braţele acestuia, de afluenţii laterali şi de precipitaţii. Apele cantonate în şesul aluvial, se găsesc la adâncimi ce sunt în concordanţă cu microrelieful luncii. Astfel, valorile izofreatelor cresc dinspre albia minoră spre versanţi dar cu valori diferite de la un râu la altul. Pentru şesul Moldovei, din cercetări şi observaţii la nivelul fântânilor, rezultă că există un singur strat acvifer freatic principal (cu caracter permanent), al cărui nivel hidrostatic se găseşte la adâncimi de 1-5 m. Din cercetările efectuate la nivelul Topoliţei se constată existenţa unui strat acvifer principal situat la adâncimi de 0,5 m în apropierea albiei minore şi la 3-4 m în apropierea versanţilor. Şesul mai mic al pârâului Rădeanca se deosebeşte de celelalte două, atât ca structură granulometrică cât şi ca adâncime şi grad de potabilitate a apelor.

Astfel, dacă pe Moldova şi Topolita materialele mai fine de la suprafaţă sunt formate din depozite nisipoase, lut-nisipoase şi lutoase pe Rădeanca acestea sunt constituite dintr-un amestec de argile nisipoase şi nisipuri argiloase peste care se adaugă materiale aluviale rezultate din degradarea versanţilor alăturaţi. Aici apa se găseşte la adâncimi mai mici, frecvenţa cea mai mica primavara si vara cînd coboară cu 3-4 % sub media anuală.

Deluviile sunt alcătuite din: luturi, nisipuri, marne şi argile. Toate aceste componente, care provin din degradarea interfluviilor sculpturale şi a versanţilor, ajung la grosimi medii în jur de 3-4 m, în unele sectoare ale dealului Arşiţa putând să depăşească 10 m. Adâncimea apei subterane variază considerabil datorită grosimii diferite a cuverturii deluviale, a constituţiei litologice şi granulometrice şi a posibilităţilor locale de alimentare (din interfluviile sculpturale şi din lentilele de apă ale sarmaţiaţianului, deschise în unele sectoare ale versanţilor de pe dreapta pârâului Rădeanca). Astfel, pe acest versant din sectorul cercetat, apa apare frecvent la zi între monticuli sau valurile de alunecare, precum şi în padine, formând zone mlăştinoase sau chiar cursuri cu caracter temporar. În schimb, în alte sectoare apa apare la adâncimi de 15-20 m. Apele subterane din aceste depozite întreţin alunecările de teren actuale de pe versantul nordic şi nord-vestic al dealului Arşiţa.

Reţeaua hidrografică de pe teritoriul comunei Păstraveni este formată din cursurile eu caracter permanent ale Moldovei, Topoliţei, Rădencei şi doi mici afluenţi de pe dreapta acestuia din urmă. Pe lângă acestea se mai întâlnesc şi câteva cursuri temporare, cu apă primăvara şi în perioadele ploioase, situate în sudul şi sud-vestul satului Rădeni. Asemenea cursuri, în număr de două, apar şi în estul satului Lunca Moldovei, ele reprezintând în fapt două braţe părăsite ale Moldovei şi au apă doar în timpul viiturilor.

Pe teritoriul comunei Păstrăveni se întâlnesc şi câteva mici acumulări antropice, pe unul din braţele părăsite ale Moldovei, apa acestor acumulări fiind folosită înainte de anul 1989 la irigaţii şi pentru pescuit pe plan local. Întreaga reţea hidrografică a teritoriului studiat face parte din bazinul Siretului. Densitatea reţelei hidrografice permanente este de 0,5 km/km*km, iar a celei totale de 0,7 km/km*km.

Râul Moldova reprezintă cel mai important curs de apă de pe teritoriul studiat; constituie pe o lungime de l km limita estică a comunei, separând-o de comunele Moţca şi Mirosloveşti din judeţul Iaşi. Moldova reprezintă pentru comună şi o mare importanţă economică; din lunca râului de exploatează mari cantităţi de nisip şi pietriş, apa sa poate fi folosită în irigarea unor mari suprafeţe din luncă, unde în trecut erau întinse grădini de zarzavat.

Prin poziţia sa în cadrul comunei, dar mai ales lipsa unui pod peste râu pe teritoriul studiat, face imposibil accesul locuitorilor la şoseaua de importanţă europeană E 85, acces ce poate constitui o premiză pentru dezvoltarea economică viitoare întrucât produsele agricole a locuitorilor acestor ţinuturi ar putea fi valorificate şi la Suceava - oraş situat la 56 km, Paşcani - oraş situat la doar 20 km şi Roman - oraş situat la 46 km şi chiar mai departe spre Iaşi sau Bacău.

Râul Moldova constituie unul din afluenţii importanţi ai Siretului, situat pe dreapta acestuia. Izvorăşte din Obcina Mestecănişului de sub vârful Lucina (1590 m), suprafaţa bazinului este de 4326 km, iar lungimea de la izvoare până la vărsarea în Siret este de 205 km. Râul s-a adaptat în cursul său superior la culoarul larg, longitudinal dintre Obcina Mestecănişului şi Obcina Feredeului constituit din formaţiunile cretacice. În aval de Gura Humorului pătrunde în Podişul Moldovei oferind o uşoară ruptură de pantă care duce la formarea unui sector cu mobilitate mare a albiei până la vărsarea sa în Siret.

Moldova primeşte numeroşi afluenţi, mai ales de pe dreapta (Suha, Suha Mare, Raşca, Neamţ, Topoliţa), însă cel mai important este Moldoviţa, cu o suprafaţă a bazinului hidrografic de 563 km şi o lungime de 51,6 km, situat pe stânga Moldovei. Al doilea râu ca mărime de pe teritoriul comunei Păstrăveni este Topoliţa; izvorăşte de pe versantul estic al munţilor Stânişoarei, din apropierea mănăstirei Agapia. Lungimea acestui râu este de 30 km, suprafaţa bazinului hidrografic este de 288 km, debitul mediu anual la Păstrăveni este de 1,3 mc/s, debitul maxim fiind de 385 mc/s în anul 1969, iar debitul minim de 0.13 mc/s. Datorită suprafeţei mici a bazinului hidrografic variaţiile de debit sunt foarte mari. Vara, pe timp secetos, cursul Topoliţei poate ajunge la o lăţime de 2-3 m, în schimb la viituri poate ocupa toată suprafaţa luncii, atingând lăţimi de 300-400 m, pagubele produse fiind foarte mari. Din lungimea totală, pe teritoriul comunei, ea îşi desfăşoară 10% (3 km ). Pe lângă pagubele materiale mari pe care le produce la viituri, ea este de un real folos pentru viaţa socială şi economică a comunei, prin marile cantităţi de materiale de construcţii ce se exploatează din albia majoră dar şi prin apa sa utilizată la irigaţii.

Al treilea curs de apă ca importanţă pentru comună este Rădeanca; îşi are izvoarele pe teritoriul comunei în nord-vestul satului Rădeni, lungimea acestui pârâu fiind de aproximativ 9 km. Prezintă o vale îngustă, cu numeroase sectoare foarte meandrate (zona Capul Dealului), ce se adânceşte continuu de la izvoare spre vărsare, ajungând ca în satul Păstrăveni să coboare cu 8-10 m sub nivelul suprafeţei topografice.

Numărul viiturilor este mare, ele putând fi provocate de topirea bruscă a zăpezii pe suprafaţa bazinului hidrografic, iar vara de ploile cu caracter torenţial. În timpul viiturilor, nivelul pârâului poate creşte cu 4-5 m, iar în verile secetoase, debitul scade atât de mult încât firicelul de apă cu greu îşi face loc spre vărsare prin propiile aluviuni. Importanţa economică este redusă.

Sursele subterane reprezentate prin apele freatice, reprezintă o sursă continuă, dar cu debit variabil. Un schimb de apă râu-strat freatic poate fi tăcut şi invers, în timpul revărsărilor când râul alimentează depozitele de aluviuni ale şesului inundabil iar după retragerea acestora, apele respective sunt redate râului în mod treptat, constituind astfel rezervă din care acesta se alimentează.

Aceasta este caracteristica hidrologică cu o mare importanţă practică, deoarece evidenţiază rezervele de apă transportată de râuri. Variaţia în timp şi spaţiu a scurgerii lichide este determinată de condiţiile fizico-gcografice şi în special de climă care prin regimul precipitaţiilor, temperaturilor, vânturilor şi evaporaţiei influenţează nemijlocit rezervele de apă. Ceilalţi factori ca: relieful, structura geologică, solurile şi vegetaţia au un rol secundar în procesul curgerii.

Se ştie că debitul mediu este unul din elementele de bază ale regimului unui râu, reprezentând cantitatea medie de apa ce curge prin acel râu într-o perioadă mai îndelungată. Variaţia scurgerii în timpul anului depinde de cantitatea şi calitatea surselor de alimentare, ca şi de modul de combinare, de la anotimp la anotimp şi de la lună la lună. Iarna o mare cantitate de precipitaţii cade sub formă de zăpadă şi rămâne stocată la suprafaţa solului. Temperaturile negative ale aerului conservă stratul de zăpadă, provoacă îngheţul pe râuri şi scot din circuit o mare cantitate de apă. Ca urmare, în acest interval se produc apele mici de iarnă iar scurgerea medie specifică participă cu 8,9% la realizarea volumului anual al scurgerii.

Primăvara odată cu trecerea la temperaturile pozitive ale anului, începe treptat fenomenul de topire a zăpezilor care se reflectă în scurgere prin apele mari de primăvară. În funcţie de ritmul de topire, de durata şi intensitatea ploilor care cad în acest anotimp, apar şi viiturile de primăvară generate de topirea bruscă a zăpezii, de ploi sau de suprapunerea celor doua fenomene.

Toamna deşi evaporaţia începe să scadă şi apar ploile de toamnă, rezervele subterane sunt încă epuizate şi nerefăcute, încât în prima parte a acestui anotimp sunt specifice apele mici de toamnă. Apoi, în funcţie de ploile de toamnă, uneori de lungă durată, se produce o creştere a curgerii şi apar viiturile de toamnă. Volumul mediu al scurgerii este de 4.70% din volumul scurgerii medii anuale.

În cadrul anului scurgerea diurnă variază foarte mult, înregistrându-se perioade de creşteri şi descreşteri succesive, după cum râurile primesc ape, predominant din surse de suprafaţă sau din cele subterane. În funcţie de aceste posibilităţi se remarcă o scurgere bogată (sub forma de ape mari şi de viituri) şi o scurgere redusă. Apele mari sunt determinate de alimentarea din surse superficiale un timp mai îndelungat; acestea se produc la sfârşitul iernii şi începutul pimăverii datorită topirii zăpezii frecvent însoţită de ploi. Această perioadă începe adesea în luna martie, printr-o creştere timidă în care se consumă zăpada zonelor cu altitudini de sub 300 m.

După o scurtă acalmie, în luna aprilie, începe topirea masivă a zăpezii şi la altitudini mai mari (cursul superior al Moldovei şi Topliţei),care se reflectă în regimul scurgerii până la mijlocul lunii mai. În timpul viiturilor se înregistrează frecvent şi debitul maxim anual. Scurgerea minimă reprezintă o caracteristică de bază a regimului hidrologic, deoarece în funcţie de parametrii ei, se pot folosi apele râurilor în regim natural (neamenajat). Ea se înregistrează după perioade îndelungate lipsite de alimentare superficială, respectiv atunci când râurile primesc ape în exclusivitate din stratele acvifere subterane desigur cu cât intervalul fără precipitaţii este mai mare şi posibilităţile de alimentare din surse subterane se măresc.

Schimbul continuu al energici calorice între apă şi mediul înconjurător provoacă modificarea stării fizice în funcţie de variaţia energiei cinetice moleculare. Sub influenţa energiei solare şi a atracţiei gravitaţionale, apa, în mişcarea ei, efectuează un circuit între geosfere. Ajunsa la sol, parcurge drumuri diferite (se poate scurge, infiltra sau evapora, poate fi reţinută de vegetaţie, etc), dar după un anumit timp intră iar în circuitul general.