Vegetatia

   
 


 

 

Despre ...

Asezare geografica

Istorie

Evolutie paleogeografica

Relieful

Tectonica

Resurse naturale

Clima

Apele

Vegetatia

Fauna

Transporturi

Institutii de invatamant

Sanatate

Religie

Administratia

Monumente istorice

Declaratii de avere 2009

Declarații de interese 2009

imagini

 


     
 

 
Ariile întinse de soluri forestiere din jumătatea vestică a teritoriului, rămase în afara pădurii actuale, sunt un argument convingător că pădurea ocupa suprafeţe mai mari în trecut. In aceiaşi perioadă în jumătatea estică (moşia Buzaţi 429 h ), erau întinse păşuni pecare se aflau văcăriile şi târlele de oi ce aparţineau   mănăstirii Neamţ.
Tot acum ca o consecinţă a migraţiei populaţiei, păşunatului intensiv, agriculturii intensive, îndesirii reţelei de comunicaţii, şi creşterii schimbului de mărfuri, s-a dezvoltat în mari proporţii, vegetaţia de buruieni si de plante adventive.
Speciile din flora comunei Păstrăveni aparţin, în mare parte, unor elemente floristice europene şi eurasiatice. Specii europene mai larg răspîndite, cu însemnătate mare în compoziţia floristică a covorului vegetal al comunei, sunt stejarul pedunculat, gorunul, carpenul, fagul, sunt dominante în vestul teritoriului. Alături de aceste specii se mai întâlnesc arbori şi arbuşti ce aparţin elementului european cu afinităţi mediteraneene. Aşa sunt mărul pădureţ, cornul. Este semnificativă prezenţa unor specii de tei . Elementul eurasiatic arborescent este format din specii de plop, salcie şi ulm. Se întâlnesc diferite specii de păiuş, firuţă şi zâzanie. Pe baza acestor elemente floristice, teritoriul comunei Păstrăveni, aparţine provinciei central-europene est-carpatice.
 
Distribuţia vegetaţiei
 
Principalele trăsături ale învelişului vegetal sunt condiţionate de variaţiile de temperatură şi umiditate în funcţie de altitudine, de prezenţa anumitor tipuri de sol, de prezenţa aproape de suprafaţă a pânzelor freatice, dar mai ales de activitatea antropică, care sub diversele ei forme a produs în decursul timpului modificări profunde ale covorului vegetal, cu consecinţe multiple asupra stării de echilibru a mediului înconjurător.
 
Etajul forestier
 
Teritoriul studiat fiind situat la contactul podişului cu Subcarpaţii, pădurea este în continuare directă cu cea din Subcarpaţi, cu care are strânse filiaţii singetice şi întrepătrunderi floristice. Privită ca "zonă fitoclimatică" ea ocupă 39.43 ha ceea ce reprezintă aproape 1,5% din teritoriul comunei. Dezvoltarea vegetaţiei forestiere în vestul comunei este favorizată de relieful mai înalt şi mai accidentat, de un climat ceva mai umed şi mai răcoros şi de soluri silvestre, argilo -iluviale. In trecut, pădurea Rădeni a aparţinut Casei Şcoalelor şi ocupa o suprafaţă mult mai mare.
Exploatarea s-a făcut neraţional , fiind afectate în mod special speciile cu posibilităţi de regenerare mai reduse (fagul, gorunul şi stejarul), pe când speciile aflate într-un proces natural de expansiune (carpenul şi frasinul) au fost în general favorizate de acţiunea antropică. Modificări ale pădurii s-au făcut şi ca urmare a tăierilor dezordonate, datorită regenerării mai rapide a unor specii de productivitate inferioară dar cu putere mare de lăstărire (teiul argintiu) s-au care fructifică abundent (carpenul).
O consecinţă generală a acţiunii antropice asupra pădurii este simplificarea structurii şi a diferenţierii pe vârste. In mod natural în pădure se întâlneau arbori de diferite vârste, ce alcătuiau două - trei straturi; în prezent predomină arboretele echiene, cu un singur plafon de arbori, a căror vârstă reflectă vechimea tăierii (situaţie întâlnită în sud - vestul satului Rădeni. În 1948 pădurea Rădeni, a trecut în proprietatea statului suferind modificări importante; s-au extins suprafeţele plantate, mult spre sud-est s-au redus tăierile şi s-a îmbunătăţit componenta floristică.
În pădurea existentă astăzi, stejarul se asociază cu gorunul , carpenul, frasinul, arţarul, cireşul sălbatic, mărul pădureţ, părul pădureţ, etc pe versanţii cu orientare nordică apare izolat şi fagul. Pădurea, fiind mai luminoasă, permite o frecvenţă mai mare a arbuştilor: alun, corn, sânger, porumbar, măceş. Prezenţa luminii favorizează şi dezvoltarea unei bogate flore în stratul ierbos: vinarita, mierea ursului, firuţa de pădure, rogozul de pădure, laptele câinelui, umbra iepurelui, ferigi, etc plus cunoscute efemeride de primăvară: ghiocel, viorele, toporaşi şi altele. În afara asociaţiei vegetaţiei zonale, reprezentată prin pădure, pe teritoriul comunei se întâlneşte şi o vegetaţie intrazonală.
  
Vegetaţia luncilor
 
Specificul formaţiunilor vegetale ale luncilor (pajişti şi arborete) este determinat de prezenţa solurilor aluviale inundate periodic şi cu exces temporar de umiditatea freatică, de umezeala relativă mai crescută a aerului şi de frecvenţa mai mare a fenomenelor hidrometeorice (rouă , bruma).
Pajiştile ocupau în deceniile V, VI şi VII suprafeţe mult mai mari în lunca Moldovei şi Topoliţa, începând cu deceniul VIII, suprafaţa acestora reducându-se mult, mai ales în lunca Moldovei, datorită intervenţei antropice. Intervenţia nechibzuită a omului, prin defrişarea unei mari părţi din nord - estul satului Lunca Moldovei, precum şi prin modificarea continuă a albiei râului cauzată de lucrările la Staţia de exploatare a pietrişului de pe malul stâng au favorizat distrugerea an de an a noi suprafeşţe de  pajişti. Suprafaţa totală de pajişte distrusă în lunca Moldovei, în perioada 1985-1995 este de 10-15 ha.
Pentru oprirea acestui fenomen se impune de urgenţă replantarea unei suprafeţe în lunca Moldovei cu specii de plop şi salcie, sau realizarea unor diguri de protecţie, întrucât furia apelor ameninţă deja culturile de pe terasa a doua a Moldovei. Este deja lăudabilă iniţiativa unor cetăţeni de a replanta în unele sectoare ale luncii plopi, sălcii şi arini, dar acesta operaţiune trebuie extinsă.
Pajiştile de luncă sunt alcătuite predomimant din specii mezofile. Intre gramineele ce formează mai frecvent asociaţii sunt: pirul târâtor, iarba câmpului, firuţa de câmp, păiuşul, la care se adaugă specii de trifoi şi diverse alte dicotiledonate. O altă categorie de pajişti o reprezintă cele din sudul satului Rădeni care s-au format în cea mai mare parte pe locul păduri (defrişate).
Suprafaţa ocupată cu pajişti se reduce continuu, datorita luării în cultură după anul 1990 a unor terenuri din luncile râurilor importante şi chiar de pe versantul drept al pârâului Rădeanca. Vegetaţia lemnoasă ocupa suprafeţe reduse, datorită intenselor defrişări din perioada 1950 - 1960. Ea este alcătuită mai ales din sălcişuri, răchitişuri şi plopişuri, care preferă locurile mai umede din cuprinsul luncii Moldovei. In lunca Topoliţci această vegetaţie a fost îndepărtată în întregime, iar pe cursul pârâului Rădeanca este mai dezvoltată pe cursul inferior, fiind reprezentată în special prin salcie albă. Vegetaţia palustră (de mlaştină) apare în mici areale localizate în microforme negative de relief cu înmlăştiniri permanente   sau prelungite. Ele sunt mai frecvente în luncile principalelor râuri ale comunei, dar nu lipsesc nici pe versantul din sudul satului Rădeni (în sectoarele afectate de alunecări), şi chiar pe podul terasei a-IV-a a Moldovei în sectorul numit "Bahnă".
Excesul de umiditate se datoreşte fie apelor stagnante la suprafaţă (provenite din precipitasii sau inundaţii), fie apelor freatice superficiale, fie izvoarelor de coastă. Vegetaţia palustră este formată din asociaţii de plante higrofile (iubitoare de umiditate) şi hidrofile (care stau numai în apă).
Speciile higrofile în mlaştinile comunei sunt: rogozul, pipirigul, jugina, papura, stuful, coada calului, izmă boaştei, săgeata apei.
Dintre plantele hidrofile frecvente sunt: lintiţa, broscăriţa, iarba broaştei.
Pajiştile naturale primare sau secundare (postforestiere), pe lângă suprafaţa redusă (282 ha , cca 10%) pe care o ocupă, sunt în majoritatea lor situate fie pe terenuri în pantă supuse eroziunii, fie în lungi existând după anul 1990, pericolul înlocuirii lor cu plante de cultură.
Cum păşunile reprezintă peste 80 % din totalul pajiştilor, nerespectarea lucrărilor de întreţinere şi a modului raţional de exploatare pot conduce la accentuarea degradării lor prin batătorire, reducerea numărului şi vitalităţii speciilor furajere, înmulţirea plantelor toxice şi de slabă valoare furajeră, introducerea pe scară largă a plantelor ruderale, întrucât plantele toxice şi ruderale compromit cel mai mult valoarea pajiştilor, le vom indica pe cele mai dăunătoare şi mai frecvente în vederea acţionării pentru extirparea lor.
Plantele toxice sunt cele care dăunează metabolismului animalelor, unele producând chiar moartea acestora, datorită prezenţei în cantităţi nocive a unor substanţe toxice ca: alcaloizi, glucosizi, saponine, taninuri, alcooli, uleiuri etc. Multe dintre ele nefiind furajere, sunt evitate de animale, altele însă nu se trădează sau sunt consumate împreună cu cele furajere.
Principalele plante toxice sunt următoarele: mătrăguna, coada calului, piciorul cocoşului, laptele câinelui, loboda, bozul, cucuta, ciumafaiul, iarba fiarelor, stânjenelul, pelinul.
Plantele ruderale mai frecvente (nefurajere sau slab furajere) din pajiştile comunei sunt: lumânărica, talpa gâştei, scaiul, morcov sălbatic, urzica, urzica moartă, laptele câinelui, pălamida, păpădia ş.a. Unele din aceste plante împreuna cu altele specifice florei vegetale au invadat terenurile de cultură, unde datorită rezistenţei lor la lucrările agricole obişnuite şi lipsei pesticidelor după 1990 se înmulţesc de la un an la altul.
Pentru îmbunătăţirea pajiştilor   sub aspect cantitativ şi calitativ sunt necesare măsuri urgente între care: raţionalizarea păşunatului, extirparea buruienilor şi plantelor toxice, supraînsamânţari de ierburi valoroase, fertilizări cu îngrăşăminte organice şi minerale.
In componenţa vegetaţiei spontane a comunei intră şi un însemnat număr de specii de mare valoare economică: medicinale , melifere şi industriale a căror valorificare mai intensivă se impune.
 
Plantele medicinale
 
Dintre cele mai importante care pot face obiectul unor exploatări organizate mai intensive şi chiar culturi pentru industria farmaceutică menţionăm: muşeţelul, coada şoricelului, cicoarea, mierea ursului, pătlagina, cimbrişou, păpădia, menta, urzica moartă, teiul, socul, măceşul, salcâmul, cornul etc.
Plantele melifere de bază: teiul, salcâmul, cireşul, floarea soarelui, trifoiul, borceagul plus numeroasele alte plante cu flori din pajişti şi culturi, vii, livezi şi pădure, folosite astăzi de apicultori izolaţi, pot constitui sursa micii apiculturi organizate, cu venituri importante pe plan local. Plantele industriale desi se găsesc pe teritoriul comunei nu sunt valorificate. Amintim aici unii arbori, a căror coaja este bogată în substanţe tanante (stejar, gorun, etc), în substanţe colorante (stejarul, gorunul, salcia, muşeţelul, etc). 
    Pădurea este o importantă componentă a mediului de viaţă a societăţii noastre, care asigură apa şi aerul curat necesare în toate domeniile de activitate care conservă solul, apără drumurile şi aşezările de viituri, ameliorează clima şi constituie o ambianţă optimă pentru recreere. Pădurea conservă de asemenea o bogată floră şi vegetaţie , numeroase specii de animale şi microorganisme. Pădurea furnizează cantităţi importante de lemn pentru industrie, construcţii, foc şi obţinerea unor obiecte necesare în gospodăria ţărănească (linguri, ciubere, coveţi, războaie de ţesut, care etc). Chiar şi vegetaţia lemnoasă a zăvoaielor de luncă este folosită în producţia de coşuri iar împreună cu stuful în producţia de spate pentru războiul de ţesut, pe care unii locuitori ai satului Rădeni le comercializează în ţară. De asemenea, lemnul moale al zăvoaielor este folosit în construcţia de garduri. O cantitate importantă de fructe de pădure (fragi, cireşe, coarne, măceşe etc) se valorifică direct sau dirijate spre diverse ramuri ale industriei alimentare.
   O altă resursă a pădurii Rădeni o constituie ciupercile comestibile consumate proaspete sau conservate de locuitorii comunei. Pajiştile cele mai bogate şi mai valoroase din punct de vedere furajer sunt cele din zona forestieră şi din lunci, a căror cantitate de masă verde la ha. variază între 5000 - 8000 kg/ha pentru păşuni şi 10000 -15000 kg/ha pentru fâneţe. Cele situate în sectoarele cu versanti afectaţi de eroziune sau care sunt intens păşunate au o producţie mai redusă şi o valoare furajeră mai scăzută (cca. 3000 kg/ha). O valoare furajeră mai scăzută o au şi pajiştile higrofile de rogozuri şi pipiriguri din arealele mlăştinoase de pe unele braţe părăsite ale Moldovei (sectorul numit '"Gârlă" din estul satului Lunca Moldovei).

 
 

 

 
This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free