Evolutie paleogeografica

   
 


 

 

Despre ...

Asezare geografica

Istorie

Evolutie paleogeografica

Relieful

Tectonica

Resurse naturale

Clima

Apele

Vegetatia

Fauna

Transporturi

Institutii de invatamant

Sanatate

Religie

Administratia

Monumente istorice

Declaratii de avere 2009

Declarații de interese 2009

imagini

 


     
 

Din punct de vedere morfologic teritoriul comunei Păstrăveni se suprapune extremităţii vestice a Podişului Moldovei, geologic coincide cu Platforma Moldovenească, platformă ce cuprinde două etaje structurale: soclul şi cuvertura. Fundamentul sau soclul este constituit din formaţiuni cristaline de vârstă precambriană înscriindu-se între primele uscături ale Europei.
El a fost cutat şi metamorfozat în timpul proterozoicului mediu şi este alcătuit în principal din paragnaise plagioclazice larg cristalizate în care sunt injectate filoane de pegmatite, graniţe roz cu musconit şi biotit, uneori chiar cu bazalte.
Compoziţia petrografică şi adâncimea fundamentului nu sunt uniforme. Astfel, s-a arătat că în structura fundamentului Platformei Moldoveneşti se pot deosebi 3 zone distincte, din ce în ce mai moi şi mai scufundate spre vest şi sud. Prima şi cea mai veche este zona cu fundament arhaic - Karelian corespunzătoare părţii de nord-est a Câmpiei Moldovei şi extremităţii estice a Podişului Bârladului.
A doua zonă cu fundament baikalian, este sudată tectonic de cea anterioară şi extinsă spre vest până la o linie ce ar uni localităţile Ibănesti – Botosani – Hârlău - Tg.Frumos - Roman şi Bacău.
La vest de această linie se întinde cea de a-III-a zonă, constituită din şisturi verzi şi care reprezintă continuarea cu fundamentul Moldovei de vest a formaţiunilor existente la suprafaţă în Dobrogea Centrală. 

Numeroasele foraje de mare adăncime au scos în evidenţă poziţia şi caracteristicile fundamentului Platformei Moldoveneşti. Ele confirmă prezenţa sa mai aproape de suprafaţă în nord - estul Moldovei şi scufundarea din ce în ce mai puternică spre vest şi sud. În forajul de la Todireni - Botoşani soclul a fost atins la o adâncime de 950 m, la Nicolina - Iaşi a fost interceptat la 1121 m.
Informaţiile pentru partea vestică (vest de Siret) a fundamentului sunt reduse şi interpretate contradictoriu. Forajul săpat la Bodeşti – Neamţ amplasat pe molasă la 3950 m, a intrat într-o formaţiune greso-argilitică, pe care a străbătut-o până la 4113 m. După aspectul şi fitocenozele puse în evidenţă, se consideră că ar corespunde cu şisturile verzi din Dobrogea Centrală, rocile acestei formaţiuni (neafectate de procese metamorfice) putând fi echivalate de şisturile verzi, ce aparţin cuverturii Vendian. Prin această interpretare rezultă că şi în partea vestică fundamentul este de tip podolic.
Cuvertura este constituită dintr-o stivă groasă de roci sedimentate, necutate, dispuse discordant atât peste suprafaţa sculpturală a soclului Platformei Moldoveneşti, cât şi a fundamentului Depresiunii Bârladului.
În partea nordică şi centrală a Podişului Moldovei s-au identificat 3 mari cicluri (megacicluri) de sedimentare (proterozoic superior-silurian, cretacic şi badenian superior-levantin, romanian) separate de 2 lacune stratigrafice (devonian-jurasic şi paleogen-miocen inferior) ce corespund unor intervale lungi de exondare. Spre periferia sudică şi vestică a podişului, oscilaţiile au fost mult mai numeroase, fapt care adus la formarea unor coloane stratificate mai bogate în termeni, cu lacune stratificate dar cu amplitudini mai reduse.
La sfârşitul proterozoicului superior, peneplena cristalină suferă prima mişcare de scufundare generală, care a avut drept rezultat instalarea unei mări epicontinentale ce s-a menţinut până la sfârşitul silurianului în nordul si centrul podişului. La vest de Siret şi în Depresiunea Bârladului procesele de sedimentare s-au produs cu unele întreruperi şi în timpul jurasicului.
Aceste depozite sunt constituite în principal din gresii cu conglomerate în bază şi cu intercalaţii de şisturi argiloase de vârstă cambrian-ordovician. Ele sunt continuate cu un pachet de formaţiuni siluriene, reprezentate prin calcare cu intercalaţii subţiri de marne, gresii calcaroase şi argile.
În regiunile vestice ale Podişului acestui ciclu de sedimentare îi corespund şi depozite jurasice superioare constituite din calcare, marne şi dolomite cu intercalaţii subţiri de anhidrite şi diaclaze cu calcit. De la sfârşitul silurianului în partea nordică şi centrală a podişului, iar de la sfârşitul jurasicului din vest şi sud apele mării s-au retras, aceste regiuni evoluând în regim subaerian evoluţie ce a avut drept rezultat formarea unor câmpii sculpturale de vârstă pastiluriană în nord est si postjurasică învestul şi sudul Moldovei.
Al doilea mare ciclu de sedimentare a fost determinat de o nouă coborâre a suprafeţei podişului, începând de la sfârşitul cretacicului inferior şi transgresiunea apelor marine din geosinclinalul carpatic treptat spre est. Sedimentele cretacice care au acoperit transgresiv şi discordant formaţiunile paleozoice ale platformei, aparţin cenomanianului şi mianului. Ele au grosimi mici şi sunt constituite în principal din marnoase şi cretoase cu concreţiuni de silex, sub care urmează gresii şi nisipuri glauconitice. Începând de la sfârşitul cretacicului şi până badenian cea mai mare parte a teritoriului Moldovei a fost exondată şi a evoluat în condiţii continentale, suprafaţa Câmpiei cenomanian senosiene a fost intens modelată de denudaţie.
Cel de-al 3-lea mare ciclu de sedimentare care a generat partea superioară a cuverturii platformei corespunde, în general, neogenului. El începe prin transgresiunea puternică a apelor mării badenian - superioare, care s-au întins spre nord şi est, urmată de retragerea lor treptată spre sud-est, din sarmaţian şi până în cuaternar.
Aceste schimbări paleografice şi-au lăsat amprenta asupra caracteristicilor litologice şi structurale ale formaţiunilor neogene din această parte a ţării. Vârsta lor, sarmatică în jumătatea nordică a podişului şi piocenă în cea sudică, ca şi structura monoclinală (nord-vest, sud-est), reflectă în mod clar etapele succesive de exondare a suprafeţei podişului şi retragerea domeniului marin sarmatopliocen.
Sedimentarea diferenţiată care a avut loc în cuprinsul mărilor neogene, ca urmare a apropierii sau depărtării faţă de Carpaţi, a adâncimii apei, a fluctuaţiilor ţărmurilor, etc, au făcut să existe unele diferenţieri regionale. Către Siret şi Subcarpati se remarcă o frecvenţă mai mare a depozitelor litoralo-neritice şi deltaice, cu un bogat material psamitic şi chiar psefitic în timp ce spre est acestea sunt înlocuite treptat cu un facies argilo-marnos mai de adâncime. Grosimea totală a neogenului de platformă creşte de la est-nord-est, către vest-sud-vest.
După datele mai noi nici în acest ciclu n-a fost o sedimentare continuă ci a existat o scurtă întrerupere între badenian şi somaţian şi alta în timpul sarmaţianului, între basarabian şi chersonian.
Sarmaţianul aflorează pe întreg arealul Platformei Moldoveneşti, suscesiv în ordinea vechimii de la nord la sud. Litologic în timpul Sarmaţianului s-au acumulat mai ales argile, siltite, marne, nisipuri şi subordonat, gresii, calcare oolitice, calcare biosparitice şi grezo-calcare. Grosimea depozitelor acumulate variază între 800 m în est şi 2600 în vest.
Buglovianul aflorează pe o suprafaţă mai mare, între valea Başeului şi Prutului, cât şi între valea Siretului şi valea Sucevei, în restul platformei fiind acoperit de formaţiuni mai noi. Condiţiile de sedimentare, specifice şi în acest caz unor zone litorale şi sublitorale, au favorizat unele diferenţieri litologice marcate de prezenţa formaţiunilor organogene şi terigene.
Primele sub forma unui facies calcaros, recifal peste care urmează un facies detritic format din argile şi marne cu intercalaţii de nisipuri şi chiar prundişuri, la care se adaugă, local, tufuri andezitice şi bentonite. Litofaciesul argilo-marnos are la partea superioară un orizont de calcare grezoase, fosilifere, cu lamelibranchiate, gasteropode etc, arată că aici sedimentarea s-a făcut într-o zonă ceva mai adâncă. Volhinianul, în sectorul corespunzător Podişului Sucevei este format dintr-o linie de depozite argilo-nisipoase, separate de mai multe orizonturi calcaro-gresoase, uneori oolitice.
Acestea indică existenţa unor înaintări şi retrageri repetate ale liniei de ţărm, corespunzătoare, în linii mari, părţii de vest-nord-vest a Câmpiei Moldovei, faciesul petrografic, este dominat de argile nisipoase, cu intercalaţii de nisipuri fine şi, mai rar, gresii şi conglomerate.
Către sfârşitul sarmaţianului inferior şi începutul celui mediu, partea de nord a Platformei Moldoveneşti începe să fie antrenată într-o uşoară mişcare generală de ridicare, care a avut drept consecinţă retragerea succesivă spre sud-sud-est a apelor marine şi lărgirea în acelaşi sens, a suprafeţelor uscatului.
Formaţiunile sarmaţianului mediu sunt prezente la zi pe întreaga suprafaţă corespunzătoare părţii de sud a Podişului Sucevei şi Câmpiei Moldovei precum şi celei nordice a Podişului Bârladului, până la latitudinea oraşelor Bacău, Vaslui şi Huşi. La sud de această limită, datorită structurii monoclinale, depozitele basarabiene trec sub nivelul inferior al văilor, afundându-se sub depozite mai noi chersoniene.
În general, în cuprinsul basarabianului se remarcă aceleaşi variaţii laterale de facies, dinspre Carpaţi spre Prut, deosebindu-se trei orizonturi distincte (inferior, mediu şi superior). Orizontul inferior, în care se încadrează şi teritoriul comunei Păstrăveni (partea vestică a acestora) se caracterizează prin depozite mai grosiere, spre vest şi din ce în ce mai fine spre est. La contactul cu Subcarpaţii, acest orizont este alcătuit dintr-un facies deltaic, cu nisipuri şi prunduşuri, care se aliniază în continuarea celui volhinian de la nord.
Pe interfluviul Moldova-Siret domină un facies litoralo- neritic, constituit dintr-o succesiune de argile, nisipuri, gresii şi calcare oolitice. În sudul Câmpiei Moldovei este prezent un facies mai de adâncime, unde alături de argile-marnoase, se întâlnesc şi unele intercalaţii subţiri de nisipuri fine.
Orizontul mediu al basarabianului, dezvoltat în bazinul superior al Bârladului, apare în facies neritic şi este constituit dintr-o succesiune de argile şi argile-nisipoase, urmată de nisipuri de Bârnova şi de argile vinete şi nisipuri. Orizontul superior al basarabianului prezent, deasemenea, în partea nordică a bazinului Bârladului, este constituit dintr-o alternanţă de argile, argile-nisipoase şi nisipuri cu structură încrucişată.
La sfârşitul basarabianului, toată jumătatea nordică a Moldovei extracarpatice funcţiona deja ca uscat, domeniul marin retrăgându-se spre sud-sud-est din ce în ce mai mult. Procesele sculpturale care au modelat relieful după exondarea sa au modificat în bună măsură arealul formaţiunilor de suprafaţă, în această situaţie sedimentele chersoniene acoperă doar unde interfluvii ale Podişului Central Moldovenesc.
Ele se dezvoltă apoi pe suprafeţe largi în bazinul râului Vaslui, la nord de Valea Racovei, în partea nord-vestică a Colinelor Tutovei, fiind prezente şi dincolo de Valea Şiretului. Pe măsură ce înaintează spre sud, partea lor superioară acoperită de depozite meoţiene coboară în altitudine, menţinîndu-se la zi în cadrul versanţilor. Trecerea de la pliocen la cuaternar marchează începutul unei noi etape de evoluţie a Podişului Moldovenesc, în care se desăvârşeşte înfăţişarea actuală a reliefului, schiţată încă din miocen în nord şi din pliocen în sud. Accentuarea mişcărilor de ridicare din zona carpatică (faza valahă) ca şi factorii climatici care au acţionat în timpul cuaternarului, au dus la accentuarea fragmentării reliefului, la adâncirea şi dezvoltarea văilor, la apariţia unor depozite continentale foarte variate din punct de vedere genetic si litofacial.
În pliocen se continuă evoluţia sculpturală a părţii de nord şi nord-vest a Podişului Moldovei, în cuprinsul căreia existau deja o serie de artere hidrografice importante. Acestea înaintau treptat spre sud, odată cu retragerea ţărmurilor contribuind la colmatarea zonelor puţin adânci. Aşa se explică extinderea în meoţian, a faciesului deltaic fluvio-lacustru, în toată partea sudică a Podişului Central Moldovenesc, în Colinele Tuto vei si Dealurile Fălciului. Depozitele meoţiene sunt constituite dintr-o serie de depozite argiloase, marnoase şi nisipoase, cu o grosime de 100-120 m în valea Prutului si 250 m în valea Siretului.
Trecerea de la pliocen la cuaternar marchează începutul unei noi etape de evoluţie a Podişului Moldovenesc, în care se desăvârşeşte înfăţişarea actuală a reliefului, schiţată încă din miocen în nord şi din pliocen în sud. Accentuarea mişcărilor de ridicare din zona carpatică (faza valahă) ca şi factorii climatici care au acţionat în timpul cuaternarului, au dus la accentuarea fragmentării reliefului, la adâncirea şi dezvoltarea văilor, la apariţia unor depozite continentale foarte variate din punct de vedere genetic si litofacial.
Depozitele cuaternare au o mare dezvoltare mai ales în sudul Podişului Moldovei şi prezintă aspecte diferite în funcţie de condiţiile de formare. Primele depozite aparţinând pleistocenului sunt stratele de Bălăneşti-Tuluceşti, de origine fluvio-lacustră constituite dintr-un orizont de pietrişuri şi nisipuri, peste care sunt dispuse nisipuri cu intercalaţii subţiri de argile şi gresii, cu o grosime de câţiva centimetri.
Pleistocenul mediu este reprezentat prin depozite fluvio-lacustre şi chiar marine, constituite din argile, argile nisipoase şi nisipuri. Prundişurile villafranchiene şi argilele nisipoase, sunt acoperite cu o cuvertură groasă de luturi nisipoase, aparţinând pleistocenului superierior.
Depozitele cuaternare de origine fluviatilă se întâlnesc şi în restul Podişului Moldovei (prezente mai ales în cadrul văilor sub formă de terase pleistocene, ori aluviuni de luncă holocene), constituite din nisipuri, prundişuri, argile şi luturi. Ele sunt completate de cuverturi locale de luturi cluviale, situate pe interfluvii şi pe suprafeţele slab înclinate, depozite dcluviale şi proluvio-coluviale etc.